Final de An Centenar la Putna: Retragerea cu torţe - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Final de An Centenar la Putna: Retragerea cu torţe

[2018-12-31]
de Sorin Ioniţe

Peste 200 tineri din mai multe organizaţii studenţeşti din ţară şi din străinătate au organizat duminică, 30 decembrie 2018, un eveniment dedicat finalului de An Centenar la Mănăstirea Putna.
Tinerii au desfăşurat un drapel cu dimensiuni de 30 × 20 metri pe Dealul Crucii şi seara au format o cruce cu torţe deasupra steagului. Tricolorul a fost făcut vizibil de la distanţă de tinerii care au stat sub el l-au luminat cu lanterne.
Tricolorul desfăşurat pe Dealul Crucii. ©Mănăstirea Putna.
După acest moment a urmat retragerea cu torţe la Mănăstirea Putna intonând imnul de stat al României.
Retragerea cu torţe. ©Mănăstirea Putna.
În continuare, s-au prins în horă în jurul mănăstirii care adăposteşte mormântul Sf. domnitor Ştefan cel Mare, apoi a fost dezvelită o placă comemorativă în amintirea manifestărilor din Anul Centenar.
Placa este amplastă în partea dreaptă a bustului lui Mihai Eminescu de la Mănăstirea Putna.
Arhim. Melchisedec Velnic, stareţul Mănăstirii Putna, i-a felicitat pe tineri şi le-a mulţumit.
Totodată Părintele stareţ a propus un legământ de final de An Centenar:
„Să ne luăm ca un legământ la încheierea Anului Centenar că vom sprijini pe toţi românii care sunt în afara graniţelor ţării, că-i vom îndemna şi pe cei care sunt plecaţi departe să fie conştienţi că sunt români. Oricât de departe ar fi, să nu-şi uite credinţa şi limba, dragostea de neam şi de ţară, să nu uite să se roage româneşte, să înveţe româneşte, dar să şi plângă româneşte”.
De ce să plângem? „Pentru că lacrima pe care o vărsăm pentru neam şi pentru patrie, pentru sfân’ strămoşii noştri aceea este o lacrimă sfântă”, a explicat părintele arhimandrit.
Evenimentul a avut loc în cadrul taberei tradiţionale de iarnă organizată de ASCOR la Mănăstirea Putna.
Au participat tineri de la mai multe filiale ASCOR, din: Bucureşti, Iaşi, Cluj-Napoca, Suceava, Timişoara, Chişinău, Constanţa, Braşov, Bacău, dar şi din Asociaţia Studenţi pentru Viaţă.
Tinerii au marcat şi începutul Anului Centenar tot la Putna scriind „100” cu torţe, în data de 1 ianuarie 2018, pe Dealul Crucii.
Tabăra de iarnă presupune mai multe activităţi spirituale, culturale şi recreative. Luni, 31 decembrie, tinerii participă la Conferinţa „Personalităţi care au făcut România Mare, modele pentru tinerii de azi”, care îl are ca invitat pe scriitorul Adrian Alui Gheorghe.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 1181, Ultimul acces: 2026-10-06 08:03:39